Nu știu cum să vă spun, dar mă încearcă un mare of și anume că nu găsesc la biblioteca publică din orașul meu (adică Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai) toate cărțile pe care-aș dori să le citesc, deși vreau să spun că stau chiar în reședința județului (mai precis, în Oradea); și asta nu e tot, pe unele nu le găsesc nici măcar în format electronic pe Scribd sau dacă le găsesc au o calitate de tot rahatul. Sincer, ce-aș putea să fac în cazul acesta?
Nu că refuz să-mi iau cărți în format tipărit pe hârtie, doar că o dată citite, le uit într-un colț sau în chichineața de raft ce-mi servește de bibliotecă până în momentul în care am nevoie disperată de locul respectiv pentru cu totul altceva și n-am timp să aștept să-mi eliberez locul (gen să le duc la bunica, să le fac cadou cuiva sau să le vând cumva).
Sincer, până acum n-am mai revândut nicio carte din tot ce-am primit sau mi-am cumpărat așa că nu am nici cea mai vagă idee de vreun site specializat pentru un asemenea comerț (înafară de Emag, n-am mai folosit vreun alt magazin online) și nici cum să stabilesc prețul cărților de vândut sau cât o să durere până să le dau.
Vă rog frumos, dați-mi o mână de ajutor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu