A venit timpul să-i fac recenzie și acestei cărți. Încă de la început vreau să subliniez că romanul nu se numără printre preferatele mele, așa că mi-a trebuit multă perseverență s-o duc la capăt. Așa că nu e de mirare c-am început de 2 ori cartea ca s-ajung și eu s-o termin măcar o singură dată. Nu prea reușesc să înțeleg de ce oamenii sunt înnebuniți după ea, deși chiar și eu admit c-am găsit câte ceva ce să zic că-mi place.
Prima jumătate de carte sau aproximativ prima jumătate de carte mi s-a părut criminal de plictisitoare, mi-a dat sentimentul că cartea e o imensă pierdere de timp iar autoarea chiar și-a pierdut timpul scriind-o. A devenit ceva mai interesantă o dată ce Lidia Bennet a fugit cu Wickham; de fapt, acțiunea Lidiei e „sarea și piperul” cărții, altfel aș fi putut spune că opera ar fi putut aparține și genului liric (pe care eu chiar nu-l pot suporta).Ce mi-a plăcut cel mai mult la carte:
- inocența lui Jane, care este o fire foarte blândă, nici când domnul Bingley părăsește proprietatea închiriată lângă familia Bennet fără niciun cuvânt de explicație ca lumea; la fel, deși e frumoasă nu a devenit vanitoasă, fiind și singura persoană din familia Bennet fără prejudecăți;
- mi-a plăcut foarte mult personajul lui Elisabeth, care e foarte independentă și citește foarte mult, deasemenea refuzând o căsătorie din interes cu domnul Collins;
- nici schimbarea domnului Darcy sub influenața iubirii către Lizzy ce-i încolțește în suflet nu e de lepădat.
Ce nu mi-a plăcut la carte:
- domnul Darcy la început, acesta fiind orgolios;
- cartea e plictisitoare, așa cum vi-am menționat la început, se acordă un procentaj prea mare descrierii moravurilor și culorii epocii în comparație cu acțiunea propriu-zisă;
- domnul Wickham, care e un mincinos și un ipocrit fără scrupule;
- doamna Bennet, care e o guralivă și jumătate ce-și face fetele de râs, o superficială, o prefăcută.
Cam astea am avut de spus despre capodopera de față a doamnei Jane Austen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu